Un alt fel de articol despre indreptari

Când m-am apucat să scriu pe blogul ăsta am avut doua aspecte în vedere, să scriu articole cu un nivel tehnic ridicat și să transmită pasiunea mea pentru sport și mișcare. Dacă de calitatea informației prezentate sunt mulțumit, față de modul în care o transmit nu simt nici o satisfacție.
Scriu mult și plictisitor, nu transmit nici o nota personală și nimic din bucuria ce ar trebui să graviteze în jurul unei pasiuni.

Chestia asta este pe cale să se schimbe. De data asta vreau să scriu un alt fel de articol despre îndreptări. Nu este despre tehnica exercițiului, aspectele aceasta a fost discutată și-n dungă, inclusiv de mine.
Vreau să vă povestesc despre cum se simt îndreptările, despre cum te fac să te simți după. În arsenalul exercițiilor cu greutăți există un univers întreg de clasificări, după eficiență, după efecte hormonale sau grupe musculare vizate. Dar mai există atâtea ale aspecte ale exercițiilor pe care nu le discutăm aproape niciodată. Sunt multe exerciții cu personalitate și o culoare proprie. Iar îndreptările sunt unul dintre cele mai intense exerciții din acest punct de vedere.

Au fost "inventate" cu mult după ce au fost descoperite și vor fi practicate cu mult după ce vor fi uitate.
În primul rând îndreptările își descoperă adevărata savoare doar atunci când le faci cu o greutate suficient de mare, doar atunci senzația de îndreptat este pe deplin încercată.
Nu cred că este o întâmplare faptul că, deși din exterior pare că ridici ceva de jos, în realitate atunci când execuți o îndreptare senzația experimentată este că te îndrepți.
(Din acest punct de vedere mi se pare că, este unul din puținele cazuri când denumirea în română este mult mai nimerită decât cea în engleză, Deadlift ce se concentrează pe ridicatul de la sol.)
Efectuarea unei îndreptări, cu greutate mare, ne dă ocazia să simțim victoria asupra gravitației. Să simțim bucuria aia, înscrisă adânc în ADN-ul nostru, pe care a resimțit-o primul strămoș când i-a reușit mersul biped.

prima îndreptare

Nu are nimic de a face cu a ridica ceva de jos, ci doar cu a îți revendica poziția verticală, înfruntând o forță respectabilă ce se opune. Atingerea punctului final oferă o explozie de satifacție interioară. Este ca un drum ce începe anevoios și odată ajuns la final ne umple de satisfacția reușitei. Este ca un orgasm.
Cine a făcut o îndreptare în viața sa, sunt sigur că a simțit, invariabil, la ridicarea completă nevoia de a mai rămâi o secundă pe "vârful muntelui" să privească satisfăcut în jur.
Îmi este milă de cei care nu pot, și simt speranța pentru cei care nu au aflat încă plăcerea aceasta simplă și la îndemănă, ce se revarsă din mișcarea aceasta ancestrală, simbol al evoluției de la stadiul de animal la om.

Vă urez îndreptări fericite!