Sunday, February 9, 2014

Inca o competitie minunata

V-am spus că mă duc la V-day throwdown, nu o să mai repet în ce a constat, găsiți multe poze aici. Mult mai important este ce am învățat de acolo, ce am experimentat și cum ce gust am rămas.
La Crossfit chiar respiri foc
Voi enumera într-o ordine aleatoare cele mai importante aspecte.
A fost prima competiție în perechi (fată-băiat) la care am participat. Conceptul mi s-a părut senzațional. Dacă aveți misogini printre voi trimiteți-i la o astfel de competiție. Fetele care au participat au fost extraordinare, adevărate prințese războinice, au luptat fără pic de teamă cu adversitățile fierului și ale oboselii. Dacă vă închipuiți că au avut un rol secundar vă înșelați amarnic. Alături de partenera mea am simțit ce înseamnă să ai pe cineva alături în mâinile căruia să lași greul atunci când tu nu mai poți. Este un sentiment greu de descris ce te face să dai 110% din tine.
Toată viața suntem sub umbra negativității, auzim mereu că nu se poate, că e greu, că de ce nouă și când vezi ce poți realiza când lumea spune că se poate, că mai putem, că nu renunțăm, atunci înțelegi cât potențial neaccesat avem în noi.
Comunitatea de la Uzina Crossfit a fost ca de obicei la înălțime. Au ovaționat și încurajat atât câștigătorii fiecărei probe cât mai ales cei care au rămas ultimii și s-au luptat cu ultimele repetări refuzând să renunțe. Energia publicului este magică. Muzica asigurată pe parcursul evenimentului efectiv îți ridica părul pe spate, te făcea după ce terminai o probă, mai mult mort decât viu, să îți dorești cu ardoare să reintri în ring.
Am reușit să scoatem timpi mai buni decât ne așteptam, ceea ce înseamnă ce deși nu ne-am antrenat specific am fost capabili să concurăm alături de oameni foarte bine antrenați. Iar aceasta este exact filozofia cross the limit. Suntem oameni și trebuie să fim adaptabili și capabili să învingem orice fel de adversități.



Restul concurenților au fost semnificativ mai buni. Am observat unele lipsuri în pregătirea mea fizică pe care vreau să le acopăr în perioada următoare. Sunt convins că experiența aceasta mă va ajuta mai ales la BJJ. Vreau să îmi cresc agresivitatea în meciuri și să mă bazez pe o fundație fizică mai puternică. Nu atât forța maximală, acolo stau suficient de bine, cât capacitatea de a lucra la o intensitate ridicată timp îndelungat.  Am văzut concret ce rezultate au antrenamentele de Crossfit și în continuare știu ce am de făcut.