Sunday, September 30, 2012
Thursday, September 27, 2012
Subluxatie umar
Totul a debutat așa
O proiectare similară doar că aterizarea mea a fost pe umar și "proiectantul" tot pe umărul meu a căzut. Rezultatul, după cum urma să-l aflu la doctor a fost o subluxație, și o ruptură parțială de biceps. După reașezarea umărului pe poziție, chestie care s-a putut face fără faza aia din filme, când te pune să muști din lemn, doar cu câteva rotații și împingeri am început tratamentul.
Acesta a constat în antiinflamatoare, unguent și pastile. Au urmat trei ședințe de fizioterapie. Acum, după 5 zile pot să mișc destul de bine mâna, dar nu poate fi vorba de antrenament.
Treaba asta mi-a cam dat peste cap toate planurile pe care le aveam. A trebuit să pun pe pauză și antrenamentele de arte marțiale și cele de forță.
Totuși am decis să nu mă las copleșit de situație și să încerc să extrag maximul de beneficii chiar și din această poveste mai puțin fericită.
Primul pas a fost că am aflat câte ceva în plus despre anatomia brațului, mai ales faptul că bicepsul are originea în omoplat și nu în braț cum credeam până acum. Rezultatul acestui fapt este că bicepsul intră în componența mai multor mișcări decât credeam. După cum se observă în poza următoare.
Cât privește antrenamentul de forță am deci să lucrez picioare și mâna stângă. Cum sunt dreptaci cu siguranță că nu o să îmi strice puțină muncă unilaterală pe partea stângă.
Căutând exerciții care se pretează la așa ceva am dat peste îndrepătrile cu o mână.Nu cred că sunt cu nimic superioare celor cu două mâini dar cel puțin îmi voi întări priza mâinii stângi și voi putea lucra cât de cât și picioare. Pe lângă genulfexiunile la liber.
Chestie foarte utilă când voi reîncepe munca serioasă.
În rest voi lucra exerciții cu aparatele clasice de picioare, flexii și extensii și bineînțeles ridicări pe vârfuri pentru gambe.
Pentru că nu vreau să îmi lipsească măcar o mișcare explozivă, de putere din antrenament am ales snatch cu gantera și push press cu gantera.
La arte marțiale mă voi antrena cu ochii, participând la toate antrenamentele și încercând să vizualizez și să înțeleg ceea ce nu pot exersa.
Sunt convins că nu voi ieși cu avantaje extraordinare după această perioadă, dar cel puțin nu voi regresa. Iar când mă voi vindeca complet, pot să continui planul pe care îl aveam.
Ideea de bază, pe care vreau să o transmit, este că nu e nevoie să renunțăm la visele noastre, atunci când întâmpinăm opreliști neașteptate. Uneori aceste provocări ne deschid uși și ne oferă posibilități pe care altfel nu le-am avea. De exemplu când mai lucram eu flotările într-o mână, dacă nu mi se întâmpla asta?
Niciodată! Nu aș fi găsit timp pentru asta, așa cum altele nu sunt... sunt bune și astea.
Read more ...
O proiectare similară doar că aterizarea mea a fost pe umar și "proiectantul" tot pe umărul meu a căzut. Rezultatul, după cum urma să-l aflu la doctor a fost o subluxație, și o ruptură parțială de biceps. După reașezarea umărului pe poziție, chestie care s-a putut face fără faza aia din filme, când te pune să muști din lemn, doar cu câteva rotații și împingeri am început tratamentul.
Acesta a constat în antiinflamatoare, unguent și pastile. Au urmat trei ședințe de fizioterapie. Acum, după 5 zile pot să mișc destul de bine mâna, dar nu poate fi vorba de antrenament.
Treaba asta mi-a cam dat peste cap toate planurile pe care le aveam. A trebuit să pun pe pauză și antrenamentele de arte marțiale și cele de forță.
Totuși am decis să nu mă las copleșit de situație și să încerc să extrag maximul de beneficii chiar și din această poveste mai puțin fericită.
Primul pas a fost că am aflat câte ceva în plus despre anatomia brațului, mai ales faptul că bicepsul are originea în omoplat și nu în braț cum credeam până acum. Rezultatul acestui fapt este că bicepsul intră în componența mai multor mișcări decât credeam. După cum se observă în poza următoare.
Cât privește antrenamentul de forță am deci să lucrez picioare și mâna stângă. Cum sunt dreptaci cu siguranță că nu o să îmi strice puțină muncă unilaterală pe partea stângă.
Căutând exerciții care se pretează la așa ceva am dat peste îndrepătrile cu o mână.Nu cred că sunt cu nimic superioare celor cu două mâini dar cel puțin îmi voi întări priza mâinii stângi și voi putea lucra cât de cât și picioare. Pe lângă genulfexiunile la liber.
Chestie foarte utilă când voi reîncepe munca serioasă.
În rest voi lucra exerciții cu aparatele clasice de picioare, flexii și extensii și bineînțeles ridicări pe vârfuri pentru gambe.
Pentru că nu vreau să îmi lipsească măcar o mișcare explozivă, de putere din antrenament am ales snatch cu gantera și push press cu gantera.
La arte marțiale mă voi antrena cu ochii, participând la toate antrenamentele și încercând să vizualizez și să înțeleg ceea ce nu pot exersa.
Sunt convins că nu voi ieși cu avantaje extraordinare după această perioadă, dar cel puțin nu voi regresa. Iar când mă voi vindeca complet, pot să continui planul pe care îl aveam.
Ideea de bază, pe care vreau să o transmit, este că nu e nevoie să renunțăm la visele noastre, atunci când întâmpinăm opreliști neașteptate. Uneori aceste provocări ne deschid uși și ne oferă posibilități pe care altfel nu le-am avea. De exemplu când mai lucram eu flotările într-o mână, dacă nu mi se întâmpla asta?
Wednesday, September 26, 2012
Un alt fel de articol despre indreptari
Când m-am apucat să scriu pe blogul ăsta am avut doua aspecte în vedere, să scriu articole cu un nivel tehnic ridicat și să transmită pasiunea mea pentru sport și mișcare. Dacă de calitatea informației prezentate sunt mulțumit, față de modul în care o transmit nu simt nici o satisfacție.
Scriu mult și plictisitor, nu transmit nici o nota personală și nimic din bucuria ce ar trebui să graviteze în jurul unei pasiuni.
Chestia asta este pe cale să se schimbe. De data asta vreau să scriu un alt fel de articol despre îndreptări. Nu este despre tehnica exercițiului, aspectele aceasta a fost discutată și-n dungă, inclusiv de mine.
Vreau să vă povestesc despre cum se simt îndreptările, despre cum te fac să te simți după. În arsenalul exercițiilor cu greutăți există un univers întreg de clasificări, după eficiență, după efecte hormonale sau grupe musculare vizate. Dar mai există atâtea ale aspecte ale exercițiilor pe care nu le discutăm aproape niciodată. Sunt multe exerciții cu personalitate și o culoare proprie. Iar îndreptările sunt unul dintre cele mai intense exerciții din acest punct de vedere.
Au fost "inventate" cu mult după ce au fost descoperite și vor fi practicate cu mult după ce vor fi uitate.
În primul rând îndreptările își descoperă adevărata savoare doar atunci când le faci cu o greutate suficient de mare, doar atunci senzația de îndreptat este pe deplin încercată.
Nu cred că este o întâmplare faptul că, deși din exterior pare că ridici ceva de jos, în realitate atunci când execuți o îndreptare senzația experimentată este că te îndrepți.
(Din acest punct de vedere mi se pare că, este unul din puținele cazuri când denumirea în română este mult mai nimerită decât cea în engleză, Deadlift ce se concentrează pe ridicatul de la sol.)
Efectuarea unei îndreptări, cu greutate mare, ne dă ocazia să simțim victoria asupra gravitației. Să simțim bucuria aia, înscrisă adânc în ADN-ul nostru, pe care a resimțit-o primul strămoș când i-a reușit mersul biped.
 |
| prima îndreptare |
Cine a făcut o îndreptare în viața sa, sunt sigur că a simțit, invariabil, la ridicarea completă nevoia de a mai rămâi o secundă pe "vârful muntelui" să privească satisfăcut în jur.
Îmi este milă de cei care nu pot, și simt speranța pentru cei care nu au aflat încă plăcerea aceasta simplă și la îndemănă, ce se revarsă din mișcarea aceasta ancestrală, simbol al evoluției de la stadiul de animal la om.
Vă urez îndreptări fericite!
Monday, September 24, 2012
Cum sa lucram in siguranta utilizand greutatea maxima
Greutatea maximă pentru o repetare, este valoare utilizată atunci când ne construim un program de antrenament. În general greutățiile de lucru pentru seriile de 5, 10,15 repetări se calculează ca procent din această greutate maximală. În funcție de obiectivele urmărite, forță, putere, hipertrofie musculară sau anduranță vom utiliza de la 95% până la 50% din maxim.
Creșterea greutății maximale, este cel mai clar indiciu că nivelul nostru de forță a crescut. Problema este că pentru a afla această greutate este destul de dificil și adesea implică un grad de periculozitate. Nu este o problemă să aflăm maximul pentru flexiile biceps, dar poate fii o problema să determinăm maximul pentru genuflexiuni, pentru îndreptări și pentru presa umări cu haltera. Deci pentru cele mai importante și eficiente exerciții, disponibile în arsenalul unui atlet. De asemenea pentru aceste exerciții binecuvântate este o reală problemă să aflăm maximul atunci când discutăm despre un începător sau când revenim după o pauză în câmpul muncii.
Cum de problema aceasta s-au lovit și alții până acum, s-a determinat o modalitate de a identifica greutatea maximă fără a folosi efectiv greutatea maximală. Astfel că există o serie de metode de calcul estimative ce plecă de la o greutate mai mică și numărul de repetări executate până la epuizare.
Notă
Formula merge pentru un numar de repetări în plaja 1-10 deci tot aceasta este zona unde vreau și eu să lucrez. O zona destul de bună pentru exercițiile de forță.
Formula de calcul
Eu revin în sală după câteva luni de pauză și voi utiliza aceste calcule pentru a îmi crește forța de la nivelul actual la nivelul la care eram înainte de a lua pauză. Exercițiile de bază vor fi îndreptări cu haltera, genuflexiuni cu haltera pe spate și presă umeri cu haltera. Exerciții clasice, după care poți evaluare nivelul de forță relativă a unui atlet. Astfel sper să elimin riscurile de a lucra cu greutate prea mare dar să îmi forțez în același timp corpul să progreseze.
Planul de bătaie este următorul. După seriile de încălzire voi lucra cu o greutate ce mă plasează în foarte sigură. Voi încerca să execut 10 repetări cu aceea greutate. Dacă pot să fac 10 repetări iau pauză și notez greutatea. Antrenamentul următor cresc greutatea și reîncerc 10 repetări cu noua greutate. Până aici este destul de simplu, modul de calcul al greutățiilor este partea interesantă. Voi utiliza in felul următor formula de calcul a greutății maximale.
Pentru facilitatea înțelegerii mă voi folosi de un exemplu, genuflexiuniile. Ultima oară eu am lucrat genuflexiuni cu 140 de kg. Asta se întâmpla acum 7 luni de zile. Nu sunt naiv să îmi închipui că mai pot lucra cu această greutate.
Studiu de caz genuflexiuniile
Încep cu 80 de kg. Cu 80 pot face mai mult de 10 repetări dar mă opresc la 10.
80 kg x 10 repetări rezultă că estimativ pot ridica
107 kg pentru o repetare
95 de kg pentru 5 repetări
Antrenamentul urmator lucrez cu 95 de kg și reușesc doar 8 repetări. înseamnă că greutatea maximă pentru o repetare este 118 kg.
Voi continua să lucrez cu 95 de kg până ajung iar la 10 repetări pe serie.
Când ajung la 10 repetări pe serie maximul va fi la 127 kg și 5 repetări la 115 kg. Tot așa până ajung la 140 estimat. Atunci voi considera această valoare și voi face un test efectiv pentru o repetare. Următorul pas va fi începerea unui noi program de lucru utilizând această valoare.
Astfel voi jongla cu greutăți în plaja 70%-85% din maximul meu fără să risc utiliza efectivă a greutății maxime.
Practic mă voi readuce la forma de acum 7 luni pe calea cea mai sigură și rapidă posibil.
- Utilizând aceste formule de calcul, deși nu o sa avem date precise, totuși putem să ne antrenăm eficient și fără riscuri
- Metoda aceasta de a determina maximul este utilă pentru începători și pentru cei care revin după pauză.
- Problema cea mai mare a acestor categori de sportivi este că nu putem știi cu siguranță dacă sistemul lor muscular este perfect acordat cu rezistența tendoanelor și a articulațiilor. Astfel că sunt foarte succeptibil la accidentări. În același timp sunt categoriile care înregistrează progrese foarte rapide în timp foarte scurt. Dacă aplică pe aceste categorii de sportivi scheme clasice de antrenament de cele mai multe ori vom avea o perioadă lungă în care se lucrează cu greutăți mult inferioare capacității lor.
- Cei care se reapucă sunt într-o grupă de risc chiar mai mare decât începătorii, pentru că pot avea o masă musculară semnificativă dar în timpul pauzei anumite verigi este posibil să fii slăbit. Reînceperea cu vechile greutăți sau retestarea în acea zonă este extrem de riscantă.
Thursday, September 20, 2012
Supraantrenamentul
În primul rând ce este supraantrenamentul?
Supraantrenamentul este starea fizică și emoțională în care ajunge un sportiv atunci când volumul antrenamentului depășește capacitățiile sale de recuperare.
Cel mai important aspect pe care trebui să-l observați din această definiție este că supraantrenamentul implică două componente. Volum de muncă și recuperare incompletă. După denumirea acestui sindrom și faptul că definița pare să pune accentul pe partea cantitativă a antrenamentului, o mare parte dintre sportivi consideră că supraantrenamentul este cauzat de un volum prea mare de muncă, ignorând partea cu capacitățiile de recuperare.
În opinia mea denumirea este înșelătoare. Cel mai important aspect pe care trebuie să-l înțeleagă un atlet este că, supraantrenamentul este provocat preponderent, dacă nu mereu, de recuperarea incompletă. De fapt am putea merge până la a spune că nu există supraantrenament, dar există subrecuperare.
De ce insist asupra acestui aspect?
Pentru că înțelegerea acestui detaliu aparent minor te poate ajuta să te antrenezi inteligent, de acum înainte. Dacă te antrenezi azi 30 de minute și apoi pierzi o noapte în club și a doua zi ești praf la antrenament nu înseamnă că te-ai antrenat ieri prea intens ci că nu te-ai odihnit suficient. Deci nu vei umbla la volumul urmatorului antrenament ci vei prealungi perioada de odihnă și vei fi atent la somn.
Antrenamentul constă în aplicarea unui stres asupra corpului, ce îl va forța să se adapteze. Deci principiul de bază din spatea oricărui antrenament este o adaptare la condiții mai dificile. Noi inducem stresul, dar de fapt ceea ce ne dorim este partea de adaptare, pe care o realizează corpul în perioada de odihnă. Așa că odihna este o componentă importantă, dacă nu cea mai importantă, din conceperea unui program de lucru. De fapt atunci se realizează și progresele.
În supraantrenamet nu se ajunge de la o zi la altă, este o stare ce rezultă din oboseală acumulată lent, în decurs de mai multe săptămâni sau chiar luni.
Semnele subrecuperării:
Simptome de ordin fizic
Pentru a combate supraantrenamentul deci odihna insuficientă este evident că trebuie să dai corpului șansa să se recupereze.
În primul rând somnul, trebuie să fie suficient și de calitate, reprizele scurte de 20 de minute în timpul zilei sunt foarte utile.
Reducerea volumului de antrenament este obligatorie, sau chiar pauză totală dacă este cazul.
Masajul, dușuri alternative, meditația
Atenție la dietă, cantitate calorică suficientă, calitate nutritivă a hranei, vitamine, minerale și alți micronutrienți esențiali pot ajuta.
Nota
Supraantrenamentul poate fi folosit și ca o tehnică de creștere a performanței dar nu e cazul pentru sportivii obișnuiți să se supună la astfel de riscuri.
Ce anume solicităm prin antrenament.
Sistemul muscular
Acesta are o capacitate rapidă de recuperare și o modalitate clară de a ne anunța când depășim măsura. Anume, febra musculară și senzația de oboseală accentuată. Pentru a evita recuperarea incompletă metoda cea mai simplă este de a antrena grupe musculare diferite în antrenamente consecutive. Astfel crescând perioada de recuperare a mușchilor afectați.
Articulațiile și tendoanele
Acestea au durată de recuperare lentă și odată afectate ne pot scoate pe bară mult timp. Așa că la periodicizarea antrenamentului e nevoie să ținem cont și de gradul de uzură al articulțiilor. Dacă azi facem o tonă de exerciții pentru umeri și piept, iar mâine vom rupe spatele cu tracțiuni și ramat, înseamnă că ambele zile am încărcat masiv articulația umărului.
Sistemul nervos
Acesta este solicitat la fel ca orice altă componentă a corpului. Atunci când lucrăm exerciții complexe cu greutate mare chiar dacă vizăm grupe musculare diferite sistemul nervos va fi sub asediu continu. Deci este absolut necesară existența unor zile de odihnă totală pentru a permite sistemului nervos pauzele necesare.
Deși există recomandări pentru durata antrenamentelor, pentru durata pauzelor sau pentru periodicizarea antrenamentului, recomandarea mea este să ne bazăm mai mult pe propriul sistem de senzori decât pe cifre și planificări matematice.
Fiecare este diferit și numărul de variabile implicate în ecuație este vast așa încât un volum de muncă ce pe mine mă face să râd pe altul îl poate distruge în două săptămâni, iar ce mă bagă pe mine în spital poate fi considerată încălzire de alt atlet.
Un aspect pe care tindem să îl ignorăm, noi sportivii din pasiune, este influența stresului, nelegat de antrenament, asupra capacitățiilor noastre de recuperare. Cum supraantrenamentul este mai mult o problemă de recuperare decât de intensitatea antrenamentelor, este evident că factorii care ne afectează recuperarea trebuiesc evitați sau măcar conștientizați. Pentru a îi lua în calcul atunci când ne planifică antrenamentul.
Concluzii
Read more ...
Supraantrenamentul este starea fizică și emoțională în care ajunge un sportiv atunci când volumul antrenamentului depășește capacitățiile sale de recuperare.
Cel mai important aspect pe care trebui să-l observați din această definiție este că supraantrenamentul implică două componente. Volum de muncă și recuperare incompletă. După denumirea acestui sindrom și faptul că definița pare să pune accentul pe partea cantitativă a antrenamentului, o mare parte dintre sportivi consideră că supraantrenamentul este cauzat de un volum prea mare de muncă, ignorând partea cu capacitățiile de recuperare.
În opinia mea denumirea este înșelătoare. Cel mai important aspect pe care trebuie să-l înțeleagă un atlet este că, supraantrenamentul este provocat preponderent, dacă nu mereu, de recuperarea incompletă. De fapt am putea merge până la a spune că nu există supraantrenament, dar există subrecuperare.
De ce insist asupra acestui aspect?
Pentru că înțelegerea acestui detaliu aparent minor te poate ajuta să te antrenezi inteligent, de acum înainte. Dacă te antrenezi azi 30 de minute și apoi pierzi o noapte în club și a doua zi ești praf la antrenament nu înseamnă că te-ai antrenat ieri prea intens ci că nu te-ai odihnit suficient. Deci nu vei umbla la volumul urmatorului antrenament ci vei prealungi perioada de odihnă și vei fi atent la somn.
Antrenamentul constă în aplicarea unui stres asupra corpului, ce îl va forța să se adapteze. Deci principiul de bază din spatea oricărui antrenament este o adaptare la condiții mai dificile. Noi inducem stresul, dar de fapt ceea ce ne dorim este partea de adaptare, pe care o realizează corpul în perioada de odihnă. Așa că odihna este o componentă importantă, dacă nu cea mai importantă, din conceperea unui program de lucru. De fapt atunci se realizează și progresele.
În supraantrenamet nu se ajunge de la o zi la altă, este o stare ce rezultă din oboseală acumulată lent, în decurs de mai multe săptămâni sau chiar luni.
Semnele subrecuperării:
Simptome de ordin fizic
- Regresie în antrenamentele tale normale
- Scădere în masă musculară și în forță
- Dureri articulare și musculare
- Pierdere în greutate uneori cu acumulare de grăsime
- Stoparea nemotivată a procesului de slăbire.
- Sistem imunitar slăbit, manifestat prin răceli repetate, acnee și alte semne ale unei sănătăți precare
- Stare fizică proastă după antrenament
- Ritm cardiac ridicat chiar și dimineața
- nivel de energie scăzut, scăderea apetitului sexual,
- Indispoziție fizică de a merge la antrenament, deși până de curând așteptai cu nerăbdare.
- Depresie
- Apatie,
- Iritabilitate, insomnii
- Pentru atleții de forță o stare accentuată de neliniște, iritabilitate și lipsa capacității de concentrare
- Pentru atleții de anduranță, nivel de testosteron scazut, nivel de cortizol crescut, oboseală cronică fizică și mentală, incapacitate de a pierde grăsime corporală.
Pentru a combate supraantrenamentul deci odihna insuficientă este evident că trebuie să dai corpului șansa să se recupereze.
În primul rând somnul, trebuie să fie suficient și de calitate, reprizele scurte de 20 de minute în timpul zilei sunt foarte utile.
Reducerea volumului de antrenament este obligatorie, sau chiar pauză totală dacă este cazul.
Masajul, dușuri alternative, meditația
Atenție la dietă, cantitate calorică suficientă, calitate nutritivă a hranei, vitamine, minerale și alți micronutrienți esențiali pot ajuta.
Nota
Supraantrenamentul poate fi folosit și ca o tehnică de creștere a performanței dar nu e cazul pentru sportivii obișnuiți să se supună la astfel de riscuri.
Ce anume solicităm prin antrenament.
Sistemul muscular
Acesta are o capacitate rapidă de recuperare și o modalitate clară de a ne anunța când depășim măsura. Anume, febra musculară și senzația de oboseală accentuată. Pentru a evita recuperarea incompletă metoda cea mai simplă este de a antrena grupe musculare diferite în antrenamente consecutive. Astfel crescând perioada de recuperare a mușchilor afectați.
Articulațiile și tendoanele
Acestea au durată de recuperare lentă și odată afectate ne pot scoate pe bară mult timp. Așa că la periodicizarea antrenamentului e nevoie să ținem cont și de gradul de uzură al articulțiilor. Dacă azi facem o tonă de exerciții pentru umeri și piept, iar mâine vom rupe spatele cu tracțiuni și ramat, înseamnă că ambele zile am încărcat masiv articulația umărului.
Sistemul nervos
Acesta este solicitat la fel ca orice altă componentă a corpului. Atunci când lucrăm exerciții complexe cu greutate mare chiar dacă vizăm grupe musculare diferite sistemul nervos va fi sub asediu continu. Deci este absolut necesară existența unor zile de odihnă totală pentru a permite sistemului nervos pauzele necesare.
Deși există recomandări pentru durata antrenamentelor, pentru durata pauzelor sau pentru periodicizarea antrenamentului, recomandarea mea este să ne bazăm mai mult pe propriul sistem de senzori decât pe cifre și planificări matematice.
Fiecare este diferit și numărul de variabile implicate în ecuație este vast așa încât un volum de muncă ce pe mine mă face să râd pe altul îl poate distruge în două săptămâni, iar ce mă bagă pe mine în spital poate fi considerată încălzire de alt atlet.
Un aspect pe care tindem să îl ignorăm, noi sportivii din pasiune, este influența stresului, nelegat de antrenament, asupra capacitățiilor noastre de recuperare. Cum supraantrenamentul este mai mult o problemă de recuperare decât de intensitatea antrenamentelor, este evident că factorii care ne afectează recuperarea trebuiesc evitați sau măcar conștientizați. Pentru a îi lua în calcul atunci când ne planifică antrenamentul.
Concluzii
- Supraantrenamentul nu înseamnă că ai muncit prea mult la antrenamentul anterior, ci că l-ai început pe acesta prea devreme. Sau că ți-ai planificat pentru azi o muncă prea mare/grea, fără să ții cont de faptul că ești incomplet recuperat.
- Acum nu trebuie nici să fiim absurzi și să considerăm că orice volum de antrenament e potrivit, și apoi stăm o saptamână să ne recuperăm. S-a observat că progresul se face cel mai bine în pași mici, deci o dozare a efortului de așa natură încât să ne permită antrenamente mai dese este o cale mai bună.
- Plus că antrenamentele de volum sau intensitate exagerată ne pot provoca accidentări. Deci moderația este calea celor inteligenți și care vor să progreseze timp îndelungat.
- Compoziția corporală, forța, viteza sau calitățiile tehnice, nu sunt rezultatul eforturilor furibunde ci ale consecvenței.
- Ascultați-vă corpul, pentru că supraantrenamentul este o problemă reală și trebuie să învățați să vă feriți de ea. Recuperarea în cazuri extreme poate să dureze și luni de zile. Supraantrenamentul nu este ceva ce apare de pe o zi pe alta, este o afecțiune cronică survenită în urma unei strategii proaste de antrenament.
Subscribe to:
Posts (Atom)