Thursday, June 27, 2013

Seminar de nutritie si motivare sportiva

Am fost săptămâna trecută la un semniar de nutriție și motivare sportivă, organizat de Healt & Fitness Tour România.

Partea de nutriție a fost susținută de Cristian Mărgărit, un veteran al traiului sănătos. După părerea mea, unul dintre cei mai informați oameni de la noi, în ce privește acest subiect. A fost al treilea seminar, susținut de Cristi, la care particip și la fiecare dintre ele am aflat lucruri noi și mi-am făcut ordine în informații. Pe lângă faptul că informațiile sale sunt ample și foarte actualizate, Cristi este și un vorbitor foarte plăcut, capabil să răspunda la întrebări dincolo de subiectul prezentării, având mereu ceva interesant și nou de spus.
Partea de motivare sportivă a fost susținută de Adrian Soare, un speaker pasionat de dezvoltare personală, care în căutarea unor provocări și metode cât mai bune de evoluție a făcut un pas ignorat de mulți. S-a îndreptat spre sport, prin care a găsit o cale de a se disciplina și de a simți la prima mână că mintea este principala noastră frână dar și motor atunci când ne setăm un obiectiv sau un vis. Ne-a povestit experiențele sale și ne-a învățat prin ce mecanisme să ne disciplinăm și să ne atingem obiectivele.
 Seminarul a fost așa cum mă așteptam. O adevărată plăcere de a asculta oameni deschiși la minte, oameni animați de preocupări constructive. Oameni care îl loc să își risipească forța vitală în lamentații și acțiuni lipsite de sens, le focusează în direcții utile.  Nu voi vorbi despre ce s-a prezentat efectiv la seminar, pentru aceasta nu aveți decât să îi căutați și să participați la aparițiile lor viitoare.
Vreau doar să relev faptul că atunci când sunteți preocupați de evoluția voastra, de viața voastră, când începeți să vă asumați responsabilitatea asupra viitorului vostru, există oameni de la care puteți să învățați. Oameni care chiar dacă nu au descoperit adevărul absolut sau calea spre fericire, cel puțin vă pot feri de cele mai comune greșeli și vă pot ajuta cu sfaturi și sugestii în căutările voastre.
Chiar atunci când subiectele discutate nu fac parte din preocuparile voastre primare totuși, participarea la un semniar mi se pare o modalitate mult mai utilă și plăcută de a câștiga timpul, decât angrenarea în activități ce au ca unic scop pierderea lui.


Nu vă iluzionați, trendul general este de a ne impinge ca și indivizi spre consum, spre dependență, spre o voință subordonată și împrăștiată. Satisfacțiile imediate, mascate sub forme diferite: filme, seriale, dulciuri, alcool, droguri, nu duc spre o viață împlinită. Sentimentul de satisfacție reală apare doar atunci când reușim să cream ceva, atunci când ne dezvoltăm și ne lărgim vederile. Eu găsesc plăcerile intelectuale superioare celor fizice, iar abandonarea lor totală începe și ne transformă în oameni slabi și ușor de manipulat.
Măcar o dată pe zi hrăniți-vă și mintea, cu o carte, cu o preocupare intelectuală, cu un act de creație, cu un moment de meditație sau analiză a propriilor trăiri. Încercați să vă înconjurați de oameni cu astfel de preocupări și veți descoperi în ei surse de inspirație și ajutor nebănuit în orice întreprindeți. Vă urez cât mai mult timp câștigat, că nu avem prea mult la dispoziție de pierdut.