Monday, July 8, 2013

MGK VIS POCKET STICK

Am fost rugat să fac un review la un produs, niște pilcuri cu gel energizant utilizabile în situații când ești obosit sau epuizat fizic. Întrucât am fost și eu curios de efectele lor le-am acordat destul de multă atenție.

În primul rând să vedem ce conțin. Ingredientele tractor, cele care ar trebui să producă efectele cele mai benefice sunt:
Taurina
Un aminoacid neesențial, ale cărui efecte pe mine nu m-au convins, din ce am citit despre el. Poate să protejeze membrana celulară și să reducă stresul oxidativ. Totuși majoritatea studiilor erau in vitro sau pe animale, deci cu puțina aplicabilitate la oameni. Legat de performanță,  1g de taurina luat cu 2 ore înainte a dus la o îmbunătățire cu 1,7% a timpului pentru o cursa de 3 km. Asupra febrei musculare nu s-au observat efecte benefice. Ar mai fi de folos pentru cei cu rezistență insulinică, dar nu ne interesează asta la sportivi.
Ornitina
Un alt aminoacid cu efecte minore asupra oboselii și asupra calității somnului.
Arginina
Singurul efect notabil ar fi pentru cei cu insensibilitate insulinică, in rest doar presupuse efecte benefice asupra arderii grăsimiilor, creșterii masei musculare sau creșterea timpului până la apariția oboselii. Nimic convingător sau foarte clar nu a reieșit din studiile curente.
Magneziu
Necesitatea magneziului nu este contestată, dar odată prezent în cantitate suficientă surplusul nu aduce beneficii suplimentare. Probabil că în timpul efortului rău nu poate să facă.
Potasiu
Util când transpiri și faci efort.
ROC (Red Orange Complex)
Scade stresul oxidativ și protejează pielea împotriva UV. Cel puțin așa este declarația (în care nu m-aș încrede orbește) pe care am găsit-o. Este un produs patentat...

Lista completă de ingrediente o găsiți mai jos
-apa de lamaie, fructoza, pirofosfat de potasiu, citrat de magneziu, pirofosfat de magneziu, L-Taurina, aspartat arginina, ornitina alfa-ketoglutarat, ROC (Red Orange Complex), acid citric, agent de îngroşare: gumă xantan, conservant: sorbat de potasiu , benzoat de sodiu, arome, acesulfam K

Dat fiind că un plic are 15 grame nu o să mă crizez prea mult pentru ingredientele dubioase din această listă. Cred că la genul acesta de produse mai importante sunt efectele concrete pe care le simți când le consumi. Din lista de ingrediente produsul nu vine cu nimic spectaculos, ba aș zice că este doar o îngrămădire de substanțe marketabile cu ceva arome conservanți și carbohidrați.
Eu le-am testat în următoarele condiții:
  • Alergare 5 km, am consumat un plic și am continuat alergarea încă 5 km. Gustul este acceptabil, pentru genul acesta de geluri aș spune că e chiar ușor de băut. În schimb efectele în ce privește energia survenită în urma consumului au fost nesesizabile. Ba chiar mi-a lăsat o ușoară stare de disconfort. Neapărat trebuie avută și apă la îndemână, că dă senzație de sete. Deci în timpul alergării nu mai intențonez să-l folosesc.

  • Am luat plicul după 1,5 oră de antrenament de BJJ, cu peste 30 de minute de luptă efectivă la final. În general după cantitatea aceea de efort de multe ori ajung foarte dărâmat acasă. De data aceasta m-am simțit mai bine, nivelul de energie nu mi-a mai plonjat așa de rău. Probabil că ar fi fost mai util să iau două pliculețe. În situația aceasta mi se pare util, deși poate fi înlocuit cu o banană de exemplu, sau cu orice sursă de carbohidrați cu digestie rapidă.

  • După o zi grea de muncă trezit de la ora 5 dimineața, urma să fac un antrenament de MMA seara. Am consumat un plic înainte de antrenament și m-am simțit ușor revigorat. Efectul nu a fost spectaculos, dar cu siguranță a fost sesizabil. 

Concluzii
  • Produsul are efecte sesizabile atunci când ești obosit psihic sau atunci când ești obosit de la efort fizic și dorești o ridicare a nivelului de energie. Totuși nu trebuie să vă așteptați la ceva magic. E posibil să fie efectul carbohidraților pe care îi conține și să fie la fel de ușor de obținut cu orice altă sursă de carbo.
  • Nu le-aș folosi în timpul alergărilor de lungă durată ca și combustibil, nu le-am simțit foarte bine tolerate în timpul efortului.
  • Gustul este decent în condiții de oboseală, în general atunci gustul ne este afectat și percepem altfel.
  • Personal nu m-aș baza pe aceste geluri pentru a îmi controla nivelul de energie, prefer alimente integrale și naturale dar nu pot să nu observ faptul că sunt foarte comode și ușor de luat după tine.
  • Nu recomand nimănui consumul de produse ambalate și prin acest articol nu fac reclamă la acest produs. Pur și simplu îmi prezint părerile și experiența cu el.
  • Pe scurt nu le-aș cumpăra, dar nici nu le-aș refuza dacă îmi sunt oferite.